Sunt fucked up.

Eşti ciudată..

şi haotică şi instabilă şi nehotărâtă.

Şi naivă şi exagerată şi obsesivă.

Eşti dificilă. Îţi place să complici lucrurile, să vezi lumină acolo unde toţi văd doar întuneric.

Eşti impulsivă şi paranoică şi neliniştită.

Eşti prea evidentă şi prea temătoare.

Îţi place vinul roşu sec şi să fumezi şi să scrii până dimineaţa târziu, ca să adormi când toată lumea se trezeşte. 

Eşti dependentă de scris şi trăieşti în lumea ta. Eşti o copilă răzgâiată ce-şi creează singură probleme şi trăieşte pentru a visa. Te refugiezi în lumi imaginare, printre fum şi foi şi propriul dezastru, contemplând pereţii şi făcându-ţi scenarii. Nu vrei să te trezeşti la realitate, ţi-e frică.. şi nu te laşi, nu, 

nu te laşi să fii fericită.

Te vrei specială.

Te plictiseşte totul, ţi-e frică de obişnuinţă. Te implici în nimicuri. Te laşi folosită de oameni doar pentru a obţine ce-ţi doreşti, măcar pentru o clipă. Eşti curajoasă, îţi calci orgoliul în picioare şi apoi zâmbeşti ironic. Ţi-e dor de tot ce nu-i al tău şi nu va fi vreodată.

Eşti prea sinceră oricât de urâtă şi stupidă te-ar face asta.

Te frămânţi, fumezi prea mult, bei prea mult, dormi prea puţin, vrei prea multe şi atunci când le obţii, fugi.
Trăieşti din amintiri şi te transformi permanent. Când priveşti în viitor, simţi că dacă vei face un pas vei cădea.

Fugi mereu şi cauţi infinitul şi te rătăceşti şi te loveşti şi fugi.

Iubeşti mirosul mării şi-al cărţilor vechi şi al celor noi, iubeşti mirosul de cafea şi de cerneală şi de ploaie şi de tot ce-i mai frumos într-o toamnă; iubeşti culoarea gri-albăstruie a cerului când se luminează de zi şi liniştea din mijlocul haosului. Iubeşti oamenii care te fac să vibrezi şi să te simţi eternă. Te oftici când ratezi stelele căzătoare şi plângi ca un copil la filmele proaste. Vrei să cânţi la pian, dar clapele se transformă-n tastele unui laptop tâmpit, într-un pian virtual. Eşti superstiţioasă şi te panichezi când citeşti în palmă că drumul tău se opreşte la jumate. Şi atunci fugi, 

fugi după clipe şi nu prinzi niciuna.

Îţi place să stai singură, dar eşti dependentă de oameni şi de poveşti şi de clipe care te fac să te apropii de fericire.

Ai o grămadă de gânduri care te bulversează, se amestecă, se lovesc unele de altele şi nu ajungi să le exprimi. Se pierd. Şi tu dispari în noapte căci nu mai dormi nopţile de atâţia ani. Eşti atât de proastă, dar nu eşti deloc proastă, eşti implicată, eşti detaşată, eşti paradoxală şi insistentă, bolnavă, euforică, infantilă, degradată, distrusă, ameţită, revoltată, ignorată, masochistă.

 Eşti imposibilă.