Noapte de vară. Felinarul de pe strada pustie. Vise. Fum. Stele ascunse printre nori. Tei. Iarbă. Frenezie. Linişte în zgomotul cumplit. Cutremur. Vin. O sticlă de apă. Praf. Scrum. Sete. Existenţă dereglată. Bordura care s-a plictisit de noi. Frig. Muzică difuză. Atomi. Ţigări. Străzi dezolante.Tremur. Dor.
Dezastru..
Tuşeşti şi tragi adânc din ţigară. Te întinzi pe asfalt şi te uiţi cum cerul îţi cade în cap. Asculţi vântul care-ţi şopteşte printre frunze, a venit toamna. Te uiţi la noapte şi-ţi zâmbeşte complice, ce fraieră, ţi-a devenit zi.
Respiri liniştea din mijlocul haosului tău, îţi ţii respiraţia pentru o clipă şi te îneci în propriile decăderi.
Îţi mai aprinzi o ţigară- se consumă prea repede, îţi aminteşti că totul se sfârşeşte atunci când începe. Eşti amorţită. Fumezi nervos, clătinâdându-te, tuşeşti, expiri. Cuvintele, râsetele, şoaptele, fumul, atingerile, privirile, melodiile, zâmbetul lui ironic, toate s-au impregnat în tine şi în pielea ta şi au rămas aici, inerte, neclintite de timp.
Închizi ochii şi se mişcă totul în jurul tău. Se mişcă întunericul deplin odată cu muzica şi cu amintirea lui.
Pleci spre el. Vrei să-l vezi. Trebuie să-l vezi! Ţi-e sete şi nici vinul ăsta prost nu te poate face să uiţi. Sunt atâtea voci şi râsete zgomotoase în jurul tău şi tu vrei doar să tacă. Căci nu e el. Cu el ştiai să taci şi să simţi, să fumaţi până prindeaţi răsăritul care v-a devenit apus.
Vrei să ajungi la el, să-i sari în braţe, să-i respiri aerul, să-l săruţi, să-i iei şi ultima suflare.
Ţipi în tine, vrei să te audă, să-l cutremure, să împărţiţi tăcerea,
să-l păstrezi întreg în tine.
N-ajungi la el, n-ai cum să ajungi la el.
...Prietenul meu drag,
Sunt aici, la capătul podului. E atât de vechi şi se dărâmă şi mai am puţin şi cad,
cad în abis şi-n spaţiul acesta gol dintre noi.. şi tu nu mă prinzi, nici măcar nu te întorci să mă vezi,
se scutură teii şi toamna se aşază între noi. Cad poduri şi pe ruinele lor cresc ziduri din ce în ce mai înalte, înghiţindu-ne pe amândoi.
Azi-noapte, am avut un vis. Erai şi tu în el. Marea mea dragă era la picioarele noastre , mă ţineam să nu mă scufund în adâncurile ei, să nu mă ia valurile, şi am privit-o cum se transformă în râuri şi-n bălţi murdare.
Mi-am căutat, înspăimântată, marea.. în care m-am aruncat de atâtea ori, încercând să mă pierd şi să mă salvez, dar în zadar,
în zadar.
Privirea ta era mai rece ca ea,
tu erai marea,
marea mea care se transformase în râuri trecătoare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu