I just asked for a fucking light and now I'll never be the same again.

...Uneori, mă gândeam la acea noapte în care m-am dăruit ţie. Şi zâmbeam prosteşte şi-un fior cumplit îmi invada tot trupul şi-mi răvăşea fiinţa. Căutam fapte şi detalii din acea noapte pentru a le mai simţi odată, pentru a mă îmbăta cu ele, mă chinuiam şi pedepseam absurd doar pentru o clipă de voluptate. 


Îmi aminteam de ziua în care te-am văzut prima oară şi ceva din mine îmi spunea că nu vei mai fi un străin. 
Te priveam absentă şi te ascultam ca şi cum te-aş cunoaşte deja, ca şi cum îmi erai atât de familiar.. Mi-ai apărut ca o lumină în după-amiaza aia gri de iarnă. Dar nu mă gândeam la nimic, doar voiam să te privesc şi să te ascult.
Te uitai, din când în când, la mine şi tresăream.
Ai sărutat-o pe fata de lângă tine şi am vrut să mă fac mică,
mică şi să dispar.
Am intrat în facultate, aveam treabă la secretariat, mă uitam spre ieşire, îmi era teamă că nu te voi mai găsi, dar ce stupid...
ce absurde mi se păreau toate aceste gesturi pe care azi le înţeleg. Poate că aşa încep marile pasiuni.. cu nelinişte şi cu tremur.

M-am întors şi mi-am aprins o ţigară. Tremuram de frig şi de spaimă.
Te-ai aşezat chiar lângă mine, stăteam în dreapta ta şi fumam absentă. Ţigara s-a terminat prea repede şi nu voiam să plec de lângă tine chiar atunci când te-ai aşezat. M-am prefăcut că butonez telefonul timp de câteva secunde, dar n-aveam încotro, trebuia să plec! Şi am fugit..

Şi te-am regăsit într-o noapte de aprilie, în centrul vechi, căutându-te printre mulţimea aia de oameni beţi şi fericiţi.
Când te-am văzut, ţi-am zâmbit. Eram ca într-un vis, departe de mine şi nu mai voiam să mă trezesc.
M-am ridicat pe vârfuri ca să te sărut pe obraz şi lumea s-a oprit în loc. Erai atât de aproape, îţi respiram aerul.

 Ne-am pierdut în mulţime şi printre muzica proastă şi alcoolul din sânge, m-ai sărutat şi m-am pierdut.
Ne-am sărutat în mulţimea aia de oameni, în întunericul obscur, într-un club al cărui nume l-am uitat. Şi toţi erau străini în jurul nostru şi noi eram străini. Şi era primăvară şi era haos şi-n zgomotul cumplit mi-am găsit liniştea.
Nu puteam să cred că eşti în faţa mea, lângă mine.. 

Dar ultimele clipe din acea noapte? Din singura noastră noapte.
Stăteam pe bancă, fumaţi, înfriguraţi şi absenţi şi mi-ai spus să nu stau cu capul pe umărul tău.
Am înţeles atunci că nu e locul meu lângă tine.
Când am plecat, am ezitat o secundă şi m-am întors să te sărut din nou,
ştiam că-i ultima oară.

Aveam nevoie să-mi amintesc aceste clipe, aveam nevoie de ele ca de un drog care mă ucide încet. 
Dar ştiam că n-o să se mai întoarcă, ca zilele smulse din calendar.
Când nu mai aveam fapte, căci au fost atât de puţine, le născoceam şi stăteam de vorbă cu tine.
De ce nu preţuim cu adevărat clipele decât abia atunci când au trecut?
Şi ah, cât de geloasă eram pe prietena ta, pe femeile din trecutul şi din viitorul tău! Simţeam cum îmi cade cerul în cap doar gândindu-mă că ai ajuns acasă de la muncă şi că te aşezi în pat lângă ea sau că într-o zi vă voi zări la facultate, ţinându-vă de mână.

Pretutindeni, oriunde mă duceam, orice făceam, îmi apăreai tu. Sufletul meu întreba necontenit de tine. Şi nu ştiam ce să-i spun.. Stăteam cu telefonul în mână, aşteptând nimic. Când îmi scria cineva, mă trezeam speriată, cu inima bătându-mi tare, fiindu-mi frică să mă uit, ţinând ochii închişi, prelungind agonia şi extazul, dar nu erai tu.. niciodată nu erai tu.
Ah, cât aş fi sărit în sus de fericire dacă ar fi apărut numele tău, cât aş fi tremurat de spaimă 
şi de fericire tristă.
Îmi imaginam apoi că nu ţi-aş răspunde imediat,
că voi aştepta să-ţi par indiferentă.

Îmi făceau rău toţi ceilalţi care mă căutau, voiam să-mi distrag atenţia cu orice, cu oricine, dar voiam doar să tacă. Eram atât de obosită.. Cât le-aş fi spus că niciunul nu seamănă cu tine, că niciunul nu poate să-ţi umple absenţa!
Uneori, în unele nopţi, te simţeam şi-ncepeam să tremur din senin. Mi-era atât de frig!

Dar atunci când am visat că o terminăm, coşmar cumplit, de m-am trezit cu o piatră pe suflet ce nu mă lăsa să respir, speriată, încremenită şi a doua zi mi-ai spus pa?
Şi de câte ori te-am visat.. vise în care ne mocnesc dorinţele, ies la suprafaţă mai vii ca niciodată, dar noi le ignorăm, le uităm.

Dar ziua în care te-am revăzut şi înainte cu câteva minute, în maşină, am presimţit de-mi făceam scenarii în cap, ca să mă pregătesc?

Şi apoi m-am pierdut..

Şi ce stupid, ce stupid a început totul!
Şi acum râd ironic şi-mi vine să-mi dau două palme peste faţă ca să mă trezesc în pula mea la realitate.
Venisem de la facultate şi-mi beam cafeaua amară. Am deschis laptopul şi nelipsitul facebook şi nu ştiu prin ce proces al intuiţiei mele am închis ochii şi-am început să dau click la întâmplare în listă, ca o nebună. Am deschis random fereastra ta şi ţi-am citit mesajul trimis în urmă cu o lună. Mă salutasei şi nu-ţi răspunsesem, ciudat, de obicei răspund la tipi mişto, mai ales de la psiho, poate că nu am văzut mesajul?!
Nu ştiam cine eşti, uitasem că mă îndrăgostisem de tine în urmă cu câteva luni, într-o iarnă gri, la ţigara aia nenorocită care se termina prea repede.
Ţi-am răspuns fără să ştiu cine eşti şi m-am îndrăgostit iar.. căci eram pe aceeaşi frecvenţă, vibram în prezenţa ta, şi atât de rar se găsesc astfel de oameni..
şi m-am aruncat, tot cu ochii închişi..

Cine m-a pus să fac acel joculeţ stupid şi total lipsit de noimă?
Cine m-a pus să-ţi răspund?
Cine m-a pus să dau click fix pe fereastra aia blestemată?!
Mouse tâmpit.

E adevărat că un simplu gând îţi poate răsturna întregul univers.
O clipă, o clipă să nu mă fi gândit la tâmpenia aia de joc, un milimetru ca mâna mea să apese altundeva, la alt nume şi n-aş mai fi scris astăzi despre tine.
Şi nici acea noapte n-ar mai fi fost.. şi nici zâmbetele noastre fumate cu soarele nostru mahmur, îngheţaţi de frig lângă o sticlă goală de bere.
Şi nici lacrimile mele.

Tehnologie de căcat.





Poate că aşa începe totul. Fugi până când te loveşti de el şi te împiedici şi rămâi încremenit în loc.
Poate că totul se naşte din hazard şi haos şi decizii de moment care te conduc acolo unde trebuie să ajungi. 
 La o fericire de ocazie. La lecţii pe care le ai de învăţat. La sentimente pe care le ai de trăit.
Poate că indiferent de ce faci, de cum ocoleşti, de cum amâni, de cum ignori, dacă este scris ca ceva să se întâmple, se va întâmpla.


Poate că dragostea asta mi-a luat minţile,
raţiunea,
totul.
Poate că aşa suntem toţi atunci când ne îndrăgostim. Suntem stupizi şi deformăm realitatea. O concepem după bunul nostru plac şi ne chinuim.


Poate că suntem masochişti. Poate că ne place să ne îndrăgostim de cei mai nepotriviţi şi imposibili, căci ne place drama, poate că ne place să ne complăcem în mizerie şi-n deşertăciune, crezând că suntem speciali. Nu vrem să fim mediocrii, vrem să ieşim din tipare! Ne sufocă normalul şi liniştea placidă.
Poate că ne place să ne dăm sufletele şi trupurile, să riscăm, să ne pierdem, să ne frământăm, să fim dependenţi, să fumăm, să bem, să ne drogăm, să ne f**** sănătatea şi liniştea, să fim paranoici, să trăim doar în adevărul şi lumea noastră.. să ne regăsim, să murim, să ne naştem, să ieşim din limitele realităţii, să vibrăm.
Ne place, nouă, celor haotici, instabili şi prea sensibili.

Poate că, în adâncul nostru, ne place să aşteptăm şi să căutam dezastrul, să oferim un sens mediocrităţii în care ne scufundăm.
Căci n-am făcut altceva decât să alergăm după acea fericire efemeră în care ne regăsim esenţa, ne întregim.

............

....Ţi-ai lăsat amprentele şi prezenţa peste tot, oriunde m-am dus, o parte din mine te-a căutat în toate chipurile necunoscute, în toate nopţile albe şi discuţiile pseudointelectuale cu câte unul mai sec decât vinul pe care-l beam.
Te-am căutat, te-am căutat ca o fraieră şi nu te-am găsit nicăieri.

Dar la naiba cu toate astea!

Am terminat o bere de când îţi scriu 

şi-am îngropat o primăvară. Şi uite, se luminează afară şi trebuie să mă trezesc..

Şi din dimineaţa aceasta n-ai să mă mai găseşti

şi n-am să te mai găsesc, nicăieri, în scrierile mele.

Povestea noastră s-a terminat în acea noapte în care ne-am şi întâlnit. Ne-am regăsit ca să ne pierdem.