,,...What shall we use to fill the empty spaces,
Where we used to talk?
How shall I fill the final places?
How shall I complete the wall?"
Azi-dimineaţă am avut un vis ciudat. Era după absolvirea facultăţii.
Dansam cu un necunoscut care mă copleşea cu iubirea şi cu siguranţa pe care mi-o oferea, dansam şi mă învârteam în braţele lui şi am început să plâng. Mă ţinea să nu cad şi avea grijă de mine. Lacrimi murdare îmi străbăteau obrajii şi m-a cuprins o durere copleşitoare, o resemnare mută, o linişte deznădăjduită. Unde erau toate, tot ce-am iubit, tot ce-am visat, tot ce mi-am dorit, de ce au dispărut? De ce n-au fost pentru mine?
Ceilalţi din jur, vorbeau şi dansau şi râdeau. Le-am văzut chiar feţele, dar chipul lui nu mi-l amintesc, ci doar prezenţa care încă stăruie şi acum, după ce m-am trezit.
...Totul era gri şi degradat în jurul meu, culori nu mai existau, bătea vântul şi tot ce mai doream era o ţigară care mă ucidea.
Nu-l iubeam pe străinul în care braţe protectoare mă aflam, aş fi vrut să fug, să dispar, dar era singurul care mă salva. M-am trezit voluntar, nu mai puteam suporta.
L-am scris aici pentru ca atunci când voi fi uitat acest vis, să mi-l pot aminti cu tot cu trăirile pe care le-am simţit şi care dispar după o vreme.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu