If I were a train, I'd be late.

And if I go insane, will you still let me join in with the game? 

If I were a swan, I'd be gone. 

If I were a train, I'd be late again.

Îmi pare rău,

aduc numai dezastru în vieţile oamenilor.

Şi iar, dintr-o eroare, taste tâmpite, telefon tâmpit care se mişcă în reluare,

m-am pierdut,

te-am pierdut.

Poate că aşa trebuie să fie, poate că orice aş face, oricât aş aştepta, oricât m-aş frământa, trebuie să te uit.

Căci e greşit, totul e greşit..

e doar un haos cumplit şi tot ce se naşte din haos sfârşeşte în haos.

Aş mai fi vrut să te mai văd o dată, în vara asta ce trece prea repede şi să îngheţ clipa în loc.. şi să te las să simţi că mă domini, că mă manipulezi, ca pe o copilă proastă care se hrăneşte din vise, ce nu ştie nimic despre viaţă şi despre oameni şi care e gata să sară în neant doar pentru o clipă de beatitudine.
Aş mai fi vrut să mă bucur de clipa alături de tine, prefăcându-mă că nu ştiu că vrei doar sex, prefăcându-te că vrei să conversăm.. până ce dimineaţa ne-ar fi trezit pe amândoi la realitate, mahmuri şi confuzi. Şi i-aş mai fi spus nopţii să stea în loc pentru noi şi ea m-ar fi trimis la culcare că s-a luminat de zi.

Aş mai fi vrut să te mai am o dată în faţă, zâmbindu-mi ironic şi respirând vara şi noaptea care ne e complice şi ne-a devenit zi.

Aş mai fi vrut..

Dar vara se duce şi timpul nu stă pentru noi. Şi nici anii noştri. Ne lăsăm purtaţi de viaţă şi ne pierdem şi ne continuăm drumul 

şi uitarea ne înghite pe amândoi.
Simt doar linişte.. Nici măcar vara asta lipsă fără tine nu mă mai sperie.


Şi uite, prietenul meu drag, ai devenit un personaj efemer dintr-o poveste iluzorie ce va fi ştearsă de timp şi nu-şi va mai aminti de noi. 
Şi mi-am promis că nu vei fi, dar ţi-ai făcut loc în rândurile mele în care ţi-ai lăsat amprenta.
Fiecare centimetru din noi a rămas în fiecare colţ din locurile în care am fost-
în faţa facultăţii printre fumul de ţigară şi frigul de afară.. când ne-am văzut prima oară; în străzile vechi şi prăfuite şi-n zidurile clubului ăluia cu muzică proastă unde m-ai sărutat; şi masa la care am stat înghesuiţi printre mulţimea aia de oameni ne poartă încă prezenţa.. şi pereţii camerei intoxicate cu fum şi temerile mele, în care ne-am iubit şi ne-am pierdut şi am fugit.. şi banca pe care-am stat înfriguraţi şi străini, aşteptând dimineaţa.
Râsetele, cuvintele, fumul de ţigară, atingerile, privirile, visele mele.. toate s-au impregnat în var şi-n ziduri
şi-n mine şi ne poartă încă prezenţa.

Dar trebuie să plec şi să le las în urmă. Căci poveştile rămân suspendate-n timp, dar personajele lor se pierd.
Aş putea să te ştiu la fel de bine şi să scriu despre tine şi după ani în care nu ne mai vorbim. La fel aş simţi, la fel aş tresări când m-ai căuta sau te-aş vedea. Căci mă faci să vibrez şi ai rămas în mine. Căci astfel de oameni, atât de rari, îşi lasă amprenta şi esenţa într-un loc al sufletului meu ce nu se va stinge niciodată.. Îmi croiesc stuctura sufletească. Mă întregesc, mă ridică, mă definesc.

Dacă ne vom mai vedea vreodată, vei şti atunci că am fost aici, cândva, căutându-te, printre atâţia oameni, printre atâtea vieţi, printre atâtea vise.. negăsindu-te nicăieri, beată şi paranoică, sperând să renasc primăvara în care te-am găsit şi te-am pierdut..
şi vei râde complice.

...But If we were a train, we'd be late.