Astăzi, în timp ce îmi beam cafeaua amară, o melodie m-a făcut să tresar. Mi-am amintit de tine, Dor. Am ascultat melodia noastră, acelei poveşti dispărute într-un trecut nebulos.
O durere mută mi-a cuprins sufletul şi ochii mi s-au umplut de lacrimi.
Mi-am dat seama în acea clipă că nu te voi uita niciodată, că oricâţi ani ar trece, vei rămâne o parte din mine.
Am închis ochii şi te-am văzut în întunericul viselor mele. O fericire tristă m-a cutremurat.
În această noapte, Universul mi te-a adus, Dor.
În această noapte de primăvară, pe Strada Amintirii, destinul ne-a adus iar faţă în faţă pentru ca apoi să ne despartă din nou drumurile.
Mirosea a pomi înfloriţi, a frig şi-a nostalgie.
Am făcut câţiva paşi şi te-am văzut cum apari în noapte, în lumina felinarelor târzii, cu aceiaşi ochi de culoarea toamnei.
Erai tu, Dor, trecutul meu sau visam?
Mi se părea de neconceput să fii tu, dorul meu, cel despre care am scris pagini întregi, ani la rând, cel pe care l-am căutat pe stradă, în fiecare trecător, în fiecare iubire ratată, cea mai ascunsă durere din inima mea, cea mai frumoasă nostalgie,
prima mea iubire.
Ţi-am zâmbit
şi mi-ai zâmbit.
Între noi nu mai erau loc de cuvinte.
Un zâmbet tâmp îmi lumina chipul şi nu mă puteam opri, zâmbeam stupid şi fumam nervos din ţigară.
Ah, eram doar doi străini, Dor!
Tu nici măcar nu fumai. Când te-ai apucat de fumat?
Poate în toţi aceşti ani în care privirile noastre nu s-au întâlnit. Poate în toţi aceşti ani în care am devenit din copii doi oameni maturi, reci şi fără vise.
De fapt, nici eu nu fumam pe atunci.
M-am uitat în jur, la tine şi la liniştea nopţii, la ochii noştri goi,
unde am dispărut, Dor?
De ce poveştile nu se sfârşesc niciodată, rămân suspendate într-o clipă magică, dar personajele lor mor în negura timpului?
Când am plecat, parfumul copacilor înfloriţi de pe străzi mi-a invadat toate simţurile.
Ah, nici măcar nu le-am simţit până acum!
Un pom cu mii de flori albe mi-a apărut în cale ca într-un vis. O umbră albă lumina în noapte.
Azi, 19 martie, m-am gândit la tine.
Azi lacrimile mele mi te-au adus pentru o clipă..
dintr-un trecut îndepărtat.
9 va fi mereu numărul nostru.
S-au împlinit şase primăveri de când Aimee şi Dor nu mai sunt.
Suntem doar nişte străini, Dor.
Acei copii nu mai există.
19 Martie 2016
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu