Vin nopţile scurte de vară
Şi păsările se-ntorc de la sud,
Dar dacă e ultima oară
Iluzia verdelui crud?
Bate vântul şi e înnorat.
Plouă parcă de două vieţi.
Doamne, cum bate vântul! Loveşte în uşi şi-n geamuri şi-n toată casa se aude un sunet sinistru.
Mă uit pe geam şi tot ce pot să văd e o lume fără primăvară, ce-mi provoacă frig.
Atât de tare îmi bate vântul, aici, în suflet. Am închis toate uşile şi ferestrele ca lumea dincolo de mine să nu mai poată intra în locul ăsta pustiu.
Am mai auzit, uneori, bătăi în uşă, cântece ademenitoare ce mă făceau să stau neclintită în prag, cu mâinile amorţite pe cheie, în întunericul ăsta deplin. Apoi bătăile din uşă se auzeau din ce în ce mai încet şi rămânea doar vântul.
...Mulţi străini s-au perindat pe la fereastră încercând să mă afle dincolo de zidurile acestea reci dintre noi,
dincolo de spaţiul acesta care ne desparte.
Au trecut multe himere pe aici,
ce-ar fi putut să-mi devină amintiri pentru toamnă, dar nu le-am deschis, nu,
mi-au rămas doar vise..
în întunericul deplin în care rătăcesc de atâta timp.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu