And I will stumble and fall

Durerea intră în tot sufletul omului şi-n conştiinţa lui. Indiferent dacă e mare sau mică, îl acaparează. De aceea, aceasta este relativă.

La fel şi fericirea. Pentru cineva, un lucru banal îi poate provoca cea mai mare bucurie.

Oamenii au capacitatea de a se ridica deasupra condiţiilor şi limitelor lor, crescând deasupra lor. Nu există om fără un gram de libertate. Chiar şi atunci când acestora li se fura libertatea exterioară, ei găsesc în ei surse nelimitate de libertate interioară, spirituală. Căci libertatea lăuntrică este cea mai de preţ libertate pe care o putem avea. 

Sentimentul cel mai nobil şi cel mai înălţător este iubirea. Atunci când oamenii îşi pierd speranţa, chipul persoanei iubite este cel care îi salvează. Atunci când oamenii nu mai găsesc niciun sens în viaţa lor, iubirea rămâne, strălucind, deasupra tuturor suferinţelor şi nimicniciilor, deşertăciunilor..

Oamenii cred, adesea, că fiecare clipă ce trece e pierdută pentru totdeauna. Dar nimic nu se pierde din trecut. Toate amintirile, iubirile, suferinţele şi realizările noastre sunt păstrate, sunt ale noastre pentru totdeauna.. Şi nimeni şi nimic nu ni le mai poate lua.
Numai ce-am pierdut va fi al nostru pentru totdeauna.

Oamenii renunţă să mai trăiască sau continuă să existe la întâmplare, în derivă, atunci când nu mai găsesc un sens în viaţa lor. Din nefericire, cu maladia aceasta ne confruntăm mulţi dintre noi; cu vidul interior.

Atunci când destinul lor tragic le oferă numai suferinţă, ei nu pot găsi un rost sau un sens în durerea lor. 

Doar atunci când realizează că suferinţa lor nu este zadarnică, o pot înfrunta cu demnitate şi se pot ridica deasupra acesteia. 

De abia atunci, oamenii înţeleg că doar în clipa când vor muri, vor găsi tot sensul vieţii lor.