Follow the stars

Îţi scriu de la un alt birou. Nu mai e lângă fereastra mea mare de unde îmi beam cafeaua amară.

Am făcut mutări de mobilă prin cameră şi acum parcă e altă cameră, altă casă, altă viaţă.

La început m-am simţit neliniştită şi tristă.

Sunt conservatoare, am realizat.

Mă ataşez chiar şi de lucruri, de ordinea lor firească şi atunci când acestea nu mai sunt la locul lor, parcă o parte din viaţa mea s-a dus.

Acolo erau atâţia ani, atâtea trăiri, atâtea amintiri..

Patul e acum lângă geam, pot vedea stelele şi vântul şi ploaia. 

Luminiţele îmi luminează chipul şi lumânările parfumate îmi aduc în suflet Crăciunul care se apropie.

Un îngeraş din porţelan, cu o rochie superbă mă veghează noaptea din capul patului.

Un tablou cu Turnul Eiffel din oraşul viselor mele.. deasupra noptierei o poză cu Marilyn Monroe e luminată noaptea de instalaţia de Crăciun.

E magic.

M-am vopsit brunetă şi-mi place. Am revenit la vechea eu, vechea Aimee.

Aici, încă n-a nins, dar simt sărbătorile şi aştept ca un copil primii fulgi de zăpadă..

Luminiţele şi vitrinele din oraş îmi fură un surâs ştrengăresc. 

Agitaţia pentru cumpărături. Oameni mai veseli şi mai calzi. Căciula mea albastră. Haine pufoase. Miros de scorţişoară şi portocale. Colindătorii de pe stradă care îmi amintesc de mine copil. Miracolele pentru oamenii singuri sau nefericiţi. Chipul meu reflectat în globuleţe şi-n ochii lui strălucitori, infiniţi. Râsetele noastre. Ciocolată caldă. Mirosul de cozonaci şi sarmale din casă şi vocea mamei mele. Colindele de peste tot. Titanic şi Singur Acasă. Reclamele cu Coca-Cola ce-mi amintesc de copilăria mea. Luminiţele de la fereastra camerei mele şi de la casele de peste drum. Aşteptarea Moşului, în care încă cred într-un fel copilăreşte. Aerul rece şi sunetul de petarde din îndepărtare. Drumurile lungi şi nebătute spre casă.

În fiecare an sunt cuprinsă de emoţia şi magia spiritului de Crăciun. În fiecare an sunt visătoare şi nostalgică şi-i scriu Moşului scrisori, nu pentru lucruri materiale ci pentru miracolele ce se întâmplă în această perioadă. Pentru că mereu mi-a plăcut să-i scriu.. şi pentru că niciodată n-am renunţat la copilul din mine. 

În fiecare an încerc să fiu mai bună de sărbători şi la fiecare Crăciun o linişte şi-o lumină îmi cuprind sufletul.

N-am mai fost de ani buni cu colindul, n-am mai mâncat covrigi şi portocale pe drum şi n-am mai râs isteric atunci când cineva ne deschidea uşa. Privesc melancolic la acele vremuri şi mi-e dor să mai fiu copil. 

Îmi amintesc cum asistam plină de emoţie la împodobirea bradului în timp ce ascultam colinde şi cum mâncam toate bomboanele din pom. Îmi amintesc neliniştea şi bucuria din seara de Ajun şi dimineţile însorite în care mă trezeam mult mai devreme să văd dacă a venit Moşul.

Străzile sunt parcă mai liniştite şi nopţile mai luminate. Oamenii sunt mai zâmbitori. Mai buni. În 300 se aud melodii de dragoste sau colinde. Bucureştiul e mai cald şi mai primitor în ciuda frigului. Port în suflet pe toţi oamenii care acum nu mai sunt în lumea mea, toate amintirile şi locurile dragi. 

Visez la un ianuarie cu ciocolată caldă şi zâmbetele oamenilor pe care îi iubesc. Visez la un ianuarie de mână cu o pereche de ochi căprui şi zâmbet colorat, care să-mi aşeze fularul şi să-mi dea un sărut pe frunte. 

Visez la un Crăciun cu zăpadă multă, cu colindători care îmi bat la uşă, cu vise şi poveşti lângă foc.
Şi-mi place să mă joc cu aburii ce-i scot pe gură când vorbesc, făcând diverse forme şi cuvinte. Şi-mi plac băile fierbinţi cu multă spumă şi să scriu pe clăbuc.

Pentru că întotdeauna mi-a plăcut mai mult frigul. Pentru că nu se compară cu nimic ca atunci când bei o ciocolată fierbinte sau un vin fiert, uitându-te pe geam cum ninge şi la stelele reci de pe cerul întunecat. 

Iarna înseamnă magie.