Make it a December to remember

Dragă jurnalule, 

E prima oară în viaţă când nu mai simt nimic pentru nimeni.

Cred că a venit odată cu vârsta, cu împlinirea celor 22 de ani.

A., prietena mea de-o viaţă, tovarăşa mea de suferinţă şi melodrame, prietena mea ocazională, a plecat în Anglia pentru un viitor mai bun. 

Uneori, îi simt lipsa.

M., a plecat odată cu vara, din nou, din lumea mea. Centrul universului ei este prietenul ei şi o înţeleg.

J,. m-a căutat. Am stat aseară la câteva ţigări şi-un pahar de vin. S-a despărţit de prietenul ei. 
Suntem prietene din nou.





V., colegul meu iubit, are prietenă şi căuta disperat într-o zi pastila de a doua zi. Şi-a văzut de viaţă, cum îmi văd şi eu.
Am renunţat să mă mai gândesc la el.

S.M, aventura mea de-o vară, după care suspinam printre pahare de vin, aşteptând un mesaj, s-a întors într-o toamnă târzie, spunându-mi că ii e dor de mine şi că a vrut să mă ţină departe.
I-am închis uşa. E frig şi nu mă poate încălzi.




V. ,,plodul", aventura mea întinsă pe doi ani, greşeala unor timpuri tulburi şi nebuneşti, s-a stins cu timpul.
Acum îi port doar milă.
.

D.S. colegul meu din liceu, iubirea mea de-a 12-a, misteriosul băiat cu ochii negri şi nostalgici, cu care beam vin pe o scară de bloc, mă lasă acum rece ca şi privirea lui.
S-a mutat şi odată cu el, visele mele s-au risipit.




P., acum profesor la Harvard, bărbatul viselor mele pe care l-am purtat mereu în suflet, mi-a mărturisit într-o noapte, de la capătul celălalt al lumii, dincolo de mări şi oceane, că la nunta aceea când ne-am cunoscut şi-am dansat în urmă cu mulţi ani, am trezit în el ceva ,,visceral, instinctual, pasional" şi că a vrut mereu să mă aibă.. Chiar dacă mereu a avut prietenă. Chiar dacă aveam doar 17 ani.
Visele mele de copilă naivă s-au spulberat în toamna anului 2015, printre vin şi mesaje mai mult erotice.


Iubirile mele moarte, D., M. sunt îngropate demult.
Le-am consumat în scris an după an, toamnă după toamnă, până când cuvintele mele s-au risipit în vânt şi-au dispărut odată cu mine, cu cea din trecut.
Au devenit doar nişte amintiri, depănate lângă foc la un pahar de vin, imagini vagi dintr-un trecut nebulos.
Dacă le-aş vedea chipul întâmplător pe stradă, probabil că inima mea n-ar mai tresări speriată. Sunt doar nişte străini din timpuri îndepărtate.
Uneori închid ochii, încercând să mă întorc în acele vremuri, dar e doar întuneric şi frig.





Privind în urmă, realizez cât timp mi-am dedicat unor iluzii, unor poveşti efemere care sunt făcute doar pentru a da culoare acestei vieţi. Dar trăirile mele prin proporţiile lor uriaşe, m-au pierdut.

De ce să porţi în suflet oameni care abia că-şi mai amintesc de tine?
De ce să-ţi consumi sufletul pentru nimicuri?

Nu am putut să merg mai departe, trecutul a atârnat mereu ca o povară ce-mi îngreuna paşii. M-a ţinut în loc, prizonieră a unei lumi care nu mai există.




...Dar inima mea a vrut mereu să strângă amintiri şi clipe, să ascundă poveşti care chiar dacă nu mai sunt, au rămas vii, în ciuda trecerii anilor, însufleţindu-mi sufletul.
Fără ele, n-ar mai fi bătut.

Dar acum e liberă, cum n-a mai fost niciodată. N-a mai putut să le poarte, timpul a învins-o şi pe ea.

Inima mea e acum ca Decembrie.
S-a aşternut gheaţa, e frig şi zăpada acoperă urmele toamnei şi-ale unei veri îndepărtate. A spulberat tot în urma ei.
Se pregăteşte pentru o nouă primăvară.



Aimee nu mai e.
Adolescenţa e doar un vis îndepărtat acum.