You're just a broken angel

Întotdeauna a spune Adio unei fiinţe, unui lucru sau unui loc mi s-a părut cumplit de greu.
Mă ataşez de oameni, de clipe, de locuri şi a-mi lua rămas bun aduce cu ceva din sfâşierea morţii.
Aş vrea să nu părăsesc niciodată nimic. Să iau acele fiinţe şi locuri cu mine.

Dar asta facem toată viaţă. Timpul trece şi nicio clipă nu va mai fi la fel. Nu se va mai repeta niciodată.
Mi-au rămas întipărite în minte oameni şi locuri pe care le-am văzut doar o singură dată în viaţă, dar pe care le-am purtat în suflet ca pe nişte amintiri magice.

...Simple clipe, mirosuri, imagini, zâmbete, cuvinte, priviri care mi-au făcut inima să tresară şi timpul să se oprească în loc, devenind un cântec.



Cine ar mai putea să mi-l scoată din inimă pe chitaristul cu ochi mari, negri, nostalgici, în care vedeai noaptea şi stelele şi clipe suspendate în timp?
Deşi eram doar o fetiţă pe atunci, însufleţirea şi melancolia cu care cânta, nu le-am putut uita niciodată şi mă vor însoţi mereu de-alungul vieţii.

Nu-mi mai amintesc chipul lui decât vag, timpul l-a şters, a luat detaliile, dar îmi amintesc ochii lui trişti în care se oglindea cerul întunecat şi cum mi-a tresărit inima.
Când am ajuns acasă, m-a podidit un plâns cumplit. Atât m-a sfâşiat pierderea misteriosului cântăreţ!
L-am căutat apoi în multe chipuri şi-n multe cântece, dar nu l-am mai aflat.

Îi mulţumesc şi azi pentru felul în care m-a făcut să visez.




...Timpul trece şi nu ne mai aduce nicio clipă înapoi. Dar ne vindecă rănile şi înfrumuseţează vraja amintirilor.
Uneori, nici măcar el nu ne poate lua anumite clipe, cuvinte, trăiri, fracţiuni de secundă căci ele rămân şi dăinuiesc în inima noastră mai vii ca niciodată.


Îmi amintesc vremurie în care eram un copil şi bunicul meu, în drumul spre casă, fura trandafiri pentru bunica. Avea mereu o foarfecă la el şi ne spunea să facem linişte, iar eu cu sora mea râdeam şi vorbeam tare. Eram doar nişte copii şi nu înţelegeam de ce ia acele flori.
Casa bunicilor mei era apoi plină cu trandafiri. Îmi amintesc perfect parfumul lor ce mă îmbăta de extaz şi care mă întoarce mereu în copilărie.
Azi-noapte, l-am visat pe bunicul meu, zâmbindu-mi.
Mi-e tare dor de el.






Cine ar mai putea vreodată să-mi smulgă din inima râul şi munţii din visele mele?
Acea noapte de august cu stele căzătoare, strălucind în apele agitate şi reci ale râului; ape ce duceau cu ele toate dorurile şi visurile mele, înecându-mi trecutul şi prevestind viitorul, odată cu oglindirea stelelor pieritoare în luciul apei.. 
Căci bărbatul din faţa mea, cu care stăteam pe pietrele din albia râului, deşi nu-i vedeam chipul, ştiam că-i viitorul meu. O parte din destinul meu. 








Nu mă pot dezbăra de vraja amintirilor căci ele au rămas prezente în întreaga mea viaţă şi le voi lua cu mine şi în veşnicie.
Căcii ceea ce a fost, nu voi mai putea pierde niciodată.



......

Revenind la prezent, trebuie să spun că în seara aceasta, când am ieşit la o gură de aer, un tânăr mi-a cerut un foc.
M-am uitat doar o secundă la el, vorbeam cu M., dar mi-am dat seama că nu-l cunoşteam, că nu era din cartier.
I-am întins bricheta, dar n-am mai ridicat privirea. 
Mi-a mulţumit şi a plecat.

Atât am regretat că am scăpat o secundă, că am ezitat. O clipă doar! Să ridic capul şi să-l privesc.
L-am privit din urmă, dar n-am mai putut să-i văd chipul. Şi a dispărut în noapte.
O tristeţe ciudată mi-a cuprins sufletul.




Nu voi uita niciodată nopţile de vară de la ţară de când eram copil, în care stăteam şi priveam cerul cu stelele atât de aproape, visând la toată viaţa ce mă aşteaptă şi la toate poveştile care vor fi.
N-am cum să uit primii fulgi de zăpadă şi ecoul munţilor încremeniţi, confundându-se cu cerul.

Nu voi uita niciodată anumite parfumuri şi miresme ce mă întorc în trecut. Şi nici fiorul primei mele iubiri.


Cum aş putea să-l uit pe cerşetorul poet anonim de pe străzi?
Era un tânăr pierdut în gândurile lui, care-şi purta povara cu o demnitate care te făcea să te simţi mic.
Nu-ţi cerea nimic decât să-l asculţi. Să-i asculţi poeziile şi cântecele lumii. Compunea versuri filosofice şi triste şi-ţi cânta evanghelia.
Era fericit dacă îi dădeai o ţigară şi dacă mai voiai să-i dai încă una, îţi spunea că e de ajuns, că nu cere mai mult.


Cum aş putea să nu-mi amintesc de acea seară de ajun în care căutam folie pentru împachetat cadouri şi nu mai găseam la niciun magazin?
Eram pe punctul de a renunţa când un om a deschis maşina şi ne-a oferit folia, urându-ne Crăciun fericit.





Dar privirea acelui necunoscut de la metrou?

...Mi-a rămas adânc întipărită în minte.
Doar o fracţiune de secundă, apoi uşile s-au închis şi metroul a lăsat în urmă acea privire, acea clipă suspendată în timp.
Chiar şi acea clipă m-a durut, pierzând-o.


 Dar acel tânăr care stătea pe scaun la metrou şi văzând pe o femeie care cerşea cu copilul în braţe, a scos din traistă un ou kinder?
Am aşteptat să văd dacă într-adevăr este pentru acel copil.
Femeia a trecut pe lângă el şi băiatul i-a întins copilaşului micul său dar.

Acest gest mi-a umplut inima de bucurie şi m-a făcut să zâmbesc, mai ales că a fost singurul din metrou care a dăruit.
Când am ieşit din metrou, m-am uitat în urmă, el m-a văzut şi am întors speriată capul.
N-am mai avut curajul să mă uit în urma mea.




................

Dar acei cântăreţi de la pasaj care au oprit timpul în loc pentru câteva secunde şi mi-au transformat lumea într-o poveste?
Câteva clipe până să ies din pasaj şi vraja s-a rupt.

M-am întors după câteva zile.
Nu mai erau. Îi pierdusem şi pe ei.


Cum să-l uit pe acel bătrânel din cafeneaua boemă care vindea cărţi?
Era seara în care împlineam 22 de ani şi un bătrânel enigmatic a intrat în cafeneaua micuţă.
Avea un palton lung, gri şi-un aer aristocrat, mândru, inteligent şi totuşi umil.

În ochii lui citeai elocvenţă, demnitate, înţelepciune şi tristeţe.
Nu-ţi spunea nimic, îţi punea cărţile pe masă şi aştepta modest să te uiţi.

Îşi vindea comorile şi fusese profesor.
Se citea asta în toată prezenţa lui copleşitoare.









Ah, farmecul amintirilor şi clipelor magice care nu se mai întorc!
Toate aceste imagini şi chipuri mi-au rămas adânc întipărite în suflet.

Trebuie să fii doar prezent, să nu le scapi, să le trăieşti şi savurezi în toată intensitatea şi frumuseţea lor. Căci ele trec cât ai clipi şi nu se mai întorc.
Căci acesta este farmecul lor.