Winter is my soul.

 


În seara aceasta, l-am întâlnit pe S.M după vreo două luni.
A sunat-o pe M., în timp ce eram la Carrefour, după cadourile de Crăciun.


Am stat în maşină vreo 20 de minute.
Mai era cu un prieten de-al lui pe care nu îl cunosc.

Am fumat vreo două cuie şi după ce m-am ameţit, am plecat.
De fapt, ei au plecat.




Dar acum e iarnă şi amintirea acelor vremuri cu el a îngheţat.

E încremenită şi rece.

Îl priveam în întunericul şi fumul din maşină şi inima mea nu tresărea.

Mi-a spus că hotărâsem să facem Crăciunul împreună.

Uitase că era vorba de revelion.

Dar nu m-am mirat.

Era doar un străin agitat şi drogat ca atunci când l-am cunoscut.

A observat că am unghiile tot roşii. Cum îi plăceau lui.

Înainte să cobor din maşină, m-a rugat să-l sărut pe obraz.

Când m-am aplecat, era cât pe ce să mă sărute, dar m-am opus.

Ce credea, ticălosul?

Că sunt un fel de curvă a lui, ocazională?

L-am privit străină şi plină de compasiune, cât de fraieră am putut să fiu!

De fapt, cred că alcoolul era sursa îndrăgostelii mele.

Doar alcoolul era de vină! şi nopţile calde de vară.

Şi nevoia mea de o fiinţă umană.

Privirea lui fixă nu m-a mai atins cu nimic.

Dar în momentul în care i-am pasat jointul şi ne-am atins uşor mâinile, un sentiment familiar m-a cuprins.

 Îi recunoscusem mâinile şi atingerea lor.

N-am uitat pe nimeni care a trecut prin viaţa mea, lasându-şi urma.

Dar şi când uit, o fac brutal, definitiv, ca şi cum nici n-ar fi existat.

A fost prima dată când ne-am întâlnit şi inima mea n-a mai tresărit.