S.M., aventura mea din Septembrie, după care am plâns, mi-a propus să facem revelionul împreună.
Doar noi doi!
Într-o cameră, 5 g-uri de iarbă, o sticlă de vin ( doar una, prietene?) şi un jacuzzi.
Ce filme!
Se pare că, indirect, mi-a propus să-mi petrec revelionul în depravare.
Să ne facem praf şi să ne-o tragem toată noaptea.
Bărbaţii aceştia nu văd nimic magic la cumpăna dintre ani. Văd doar sex! şi iarăşi sex.
Şi sunt cei mai fericiţi astfel.
Nu i-am dat niciun răspuns, oricum e schimbător ca vremea. Îl las să creadă ce vrea, să-şi imagineze ce vrea.
Dar nu voi repeta aceeaşi greşeală.
În ultimii doi ani, mi-am petrecut revelionul cu băieţii după care eram leşinată, culmea, ei mă invitau pe ultima sută de metri!
Mergeam printre străini şi sfârşeam mereu prin a plânge, înfrigurată şi singură.
Atât de singură!
Noaptea dintre ani este tristă dacă n-o petreci cu persoane foarte apropiate, de încredere. Dar eu, nu! Eu voiam să fiu cu băieţii de care eram îndrăgostită.
Nu citeau nimic în ochii mei, pe chipul meu. Tot ce vedeau era sex.
Acest lucru a fost o mare dezamăgire şi mi-a rănit cumplit sufletul încă inocent şi de copil.
Pe acest S.M., n-ar mai trebui să-l bag în veci în seamă.
E genul de persoană care calcă pe cadavre ca să-şi atingă scopurile!
Şi e atât de fals, oh, atât de fals. Te minte cu zâmbetul pe faţă.
Am plâns după el când îmi răspundea sec, când îmi trântea uşa în faţă când voia să doarmă şi să plec, când auzeam cum închide uşa cu cheia în urma mea( acel scârţâit nu l-am uitat niciodată).; când nu-mi răspundea la mesajele cu Mi-e dor de tine.
M-a f***t şi apoi m-a vrut departe.
Iată că sunt.
L-am uitat, dar nu i-a plăcut liniştea şi s-a întors, pocăit, spunându-mi că îi este dor de mine.
Acelaşi individ care mă respingea şi nu mă putea suporta cinci minute, acelaşi care voia să iasă cu prietena mea ( probabil să o f**ă şi pe ea), acelaşi bărbat după care am plâns ca o nebună.. s-a întors şi vrea să petreacă noaptea dintre ani cu mine, doar cu mine.
Ciudate şi ironice sunt căile vieţii!
Universul are legile lui.
Desigur, nu s-a îndrăgostit brusc de mine, nu plânge după mine, nu îi este dor cu adevărat de mine, dar mă caută, mă sună chiar dacă nu îi răspund, îmi caută compania şi prezenţa.
Ar fi fost uşor să profit de situaţie şi să-i plătesc cu aceeaşi monedă.
Să nu-i mai răspund niciodată, să dispar definitiv.
Căci nu merită nici măcar un zâmbet de-al meu.
Dar inima mea nu mă lasă.
Nicio persoană pentru care a tresărit, speriată, cândva, n-a lăsat-o niciodată indiferentă.
Fiecare a lăsat o urmă în ea pentru totdeauna.
Oricum, nu mă mai doare, nu mă mai atinge.
Şi oricum, trăiesc satisfacţia reîntoarcerii lui, chiar dacă mânată de dorinţe, ci nu de trăiri.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu